Despre prestigiul discursului critic

De Răzvan Penescu • Culturale • 24 Mai 2016

Vreau să fie clar un lucru.

Mi se pare că cel mai important lucru pe care trebuie să îl facem azi şi pe termen mediu-lung e să reconstruim prestigiul discursului critic şi să îi dăm în viaţa noastră însemnătatea care i se cuvine. E necesar şi important să se discute (în scris) despre produsele peisajului cultural actual, mi se pare chiar muuult mai important decît facerea de spectacole sau de filme. Mi se pare că prin dezbatere se înţeleg lucrurile profunde care stau la baza spectacolelor / filmelor (cele care trec peste nivelul unor seri relaxante) şi se construieşte o filozofie a rostului actului artistic. Mi se pare că prin dezbatere se împiedică alunecarea în pur divertisment (care îşi are desigur locul lui, dar care se pliază după nevoile societăţii, nu trage pe nimeni din lumea obişnuită)

Cred că e necesar să citim ce scriu cei interesaţi de a discuta filme / spectacole, preferîndu-i pe cei ca care ştiu a argumenta. Cred că e necesar să ne ţinem pe făgaşul unei discuţii cu tentă academică şi să nu deviem în chestiuni colaterale. Nu e nevoie să fim de aceeaşi părere, dar e util să nu ne demolăm unii pe alţii, chiar şi cînd părerile sînt complet diferite. Îmi place un peisaj divers şi cred că e nevoie de toate părerile.

Mi se pare că cei care fac spectacole / filme ar trebui să renunţe la “tot ceea ce vreau eu să spun e în spectacol / film” şi să intervină mai mult în peisajul cultural actual. Nu mai venim din acelaşi loc, nu mai vedem aceleaşi lucruri, nu mai avem aceleaşi experienţe (aşa cum se întîmpla în comunism), deci nu vom mai înţelege la fel lucrurile. Cred că expunerea intenţiilor creatorilor e utilă şi că un discurs critic e mai împlinit dacă ia în calcul şi aceste intenţii (realizate sau nu prin produsul creat).

Mi se pare că lipseşte puţin umor în dezbatere, dar pot înţelege de ce, nu e un moment în care umorul să aibă multe motive să apară.

 

Un comentariu al meu pe FB:

Unii oameni, din păcate nu chiar puţini, pur şi simplu nu (mai) înţeleg importanţa criticilor şi nici rolul lor în edificarea unui context în care actul cultural să aibă sens (în paranteză fie spus poate e prost ales acest cuvînt, pentru că un critic nu e neapărat cineva care critică, ci e cineva care traduce un limbaj specific unui domeniu (şi unui grup de oameni) în limbajul comun altui grup de oameni, cu interese specifice în alt domeniu. Sigur că pot citi o carte în engleză şi o înţeleg în mare, dar pentru anumite subtilităţi am nevoie de un traducător bun, La fel cred că e şi la film sau la teatru, unde în mare înţeleg ce văd pe ecran / pe scenă, dar discuţiile, întrebările, punctele de vedere diferite îmi îmbogăţesc înţelegerea pentru că îmi decodează lucruri noi, pe care nu am de unde să le ştiu.)

.Eu cred că fără dezbateri mintea staţionează. Eu cred că fără critici (acel cuvînt nefericit) pricepem mai puţin din ceea ce ni se întâmplă. Eu cred că fără discuţii argumentate, nu avem şansa să ne chestionăm, să ne fundamentăm, validăm şi întărim convingerile. Eu cred că fără critici sîntem mai puţin flexibili.

Eu unul pot citi liniştit şi cu plăcere / curiozitate argumentele cuiva care încearcă să spună exact opusul a ceea ce cred eu şi să accept sau nu argumentele respective. Uneori îmi schimb părerea, alteori nu. Uneori semnificaţia lucrurilor pe care le sesizează cineva într-un spectacol sau film mi se pare că diferită de ceea pe care o găseşte acel critic. Dar chiar şi faptul că îmi pun problema şi că mă gîndescpe marginea unor afirmaţii mi se pare îmbogăţitoare.

Mie mi se pare că viaţa e mai săracă într-o lume în care există mai puţin critici. Şi îmi pare rău de cei care nu înţeleg asta. Şi îmi pare bine că (încă) nu trebuie să experimentăm asta.

Share

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • Digg
  • Reddit

Comments are closed.

Email
Print
WP Socializer Aakash Web