Zilele UNTEATRU, 2016

De Răzvan Penescu • Teatru • 29 Iul 2016

De cele mai multe ori ne extaziem de lucrurile ieşite din comun, de miracole, de răsturnări de situaţie, în care Făt-Frumos se smulge din mlaştina în care era afundat până la subţiori şi îl nimiceşte pe zmeu, chiar în clipa când lupta părea pierdută. La fel la tenis, la fel la fotbal, la fel în afaceri sau în dragoste, povestim legendele ceior care ies, uneori doar pentru 15 minute, la suprafaţă, după ce au colindat prin hăurile (aproape) neputinţei, (aproape) renunţării, (aproape) înfrîngerii (vă amintiţi povestea lui Marcus Willis, tenismanul care a făcut furori la Wimbledon?). Povestim mai puţin şi mai rar despre cei care construiesc minuţios, pas cu pas, urcând lin o scară foarte lungă şi care nu au căderi în abis şi nici salturi ameţitoare, ci doar o perpetuă calitate, confirmată iar şi iar, îmbogăţită lună de lună, an de an.

unteatru (personificat de Andrei şi Andreea Grosu) e un astfel de constructor minuţios, care pune cărămidă după cărămidă, fără grabă, fără salturi bruşte, fără plutiri între rai şi iad. Un spectacol la unteatru e o garanţie de echilibru şi valoare, o garanţie de profesionalism.

Ieri, la spectacolul “Trădare”, de Harold Pinter, regia: Sanziana Stoican (în deschiderea aniversării a 6 ani de unteatru – http://agenda.liternet.ro/cronici/unteatru2016.html), mă uitam la cei trei actori de pe scenă (Sabrina Iaschevici, Ionuț Vișan, Silviu Debu) şi mă bucuram de prospeţimea lor (chiar dacă nu mai sunt chiar “actori tineri”, fac toţi 30 de ani în 2017, şi nici “Trădare” nu e chiar un spectacol nou, are deja doi ani de când se joacă), de felul în care înţelegeau cuvintele pe care le rosteau (după ce am văzut-o timp de jumătate de zi pe regizoarea Sanziana Stoican cum lucrează pe un text nou am înţeles multe despre teatru şi despre cum se desface un text pentru a prinde sens), de relaxarea cu care existau în scenă, în spectacol. E multă valoare şi multă muncă şi multă pasiune acolo, şi din treaba asta bine făcută vine şi multă siguranţă.

“Trădare” e unul din cele mai bune spectacole ale momentului, îmbinând un text bine scris, cu o regie perfect calibrată şi cu interpretări excelente (mi-au rămas în minte magnetismul Sabrinei – o foarte mare actriţă care ia în stăpânire aerul spectatorului de când intră pe scenă, morocănoşenia-bonomă a lui Ionuţ Vişan, rigiditatea crispată de soţ înşelat şi înşelător a lui Silviu Debu, dar mai ales o scenă superbă în care o faţă de masă se transformă într-o imagine a tandreţii, una din cele mai frumoase şi mai sensibile scene din multele spectacole pe care le-am văzut în îndelungata mea istorie de spectator).

Mergeţi la unteatru, zilele astea sau în altele, aveţi ce descoperi. Şi mergeţi să vedeţi generaţiile de actori care luptă să se autodepăşească spectacol de spectacol. Cei mai mulţi au nevoie de PUBLIC pentru a creşte, pentru a se desăvârşi (cum zice Lenuș Teodora la http://agenda.liternet.ro/articol/21172/Lenus-Teodora-Moraru/PUBLICUL-formeaza-actorii.html)

http://agenda.liternet.ro/cronici/unteatru2016.html

Share

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • Digg
  • Reddit

Comments are closed.

Email
Print
WP Socializer Aakash Web