Despre FNT 2016

De Răzvan Penescu • Culturale, Teatru • 2 Noi 2016

Cîteva concluzii după FNT:

Şi acest FNT a confirmat că nu e clar ce anume vrea să fie acest festival.

Dacă vrea să fie o imagine a celor mai bune spectacole din România, aduce muuuuult prea multe spectacole (şi poate lasă pe dinafară altele care ar merita să fie aduse). Dacă vrea să ilustreze tendinţele generale ale teatrului românesc din acest moment, ratează partea cea mai amplă a teatrului românesc, zona de teatru independent (în ciuda celor cîteva spectacole, mai degrabă cuminţi, selectate din acea zonă). Dacă vrea să arate ce au mai făcut în ultima vreme regizorii-efigie din România, reuşeşte în mare măsură, dar pentru mine acesta e un scop cam plicticos, mai ales în condiţiile în care lista efigiilor s-a modificat extrem de puţin în 20-25 de ani şi lista de spectacole devine din ce în ce mai previzibilă. Dacă urmăreşte să dea un rost SăliI Mari a TNB, atunci da, a strîns cîteva spectacole care pot umple scena de la Sala Mare. Dacă urmăreşte să îmbogăţească o serie de persoane care căpuşează visteria publică a teatrului românesc, probabil că a reuşit chiar dacă unele săli au fost ocupate în procente moderate (comisioanele la biletele vândute de mystage sunt revoltătoare în continuare).

În general au fost selectate spectacole destul de meşteşugite – în condiţiile în care standardele pentru spectacole meşteşugite au scăzut mult pentru că se lucrează deseori pe fugă mai peste tot -, dar cu nivel de creativitate care tinde îngrijorător de tare spre zero. Mulţi regizori se auto-plagiază şi se auto-plagiază şi iar se auto-plagiază. Pînă la un punct e OK ca publicul din zone diferite ale ţării să beneficieze local de spectacole / tipuri de spectacole pe care nu le pot vedea din cauza circulaţiei restrînse a teatrelor. Dar oare e cazul să aducem la FNT al X-lea spectacol cvasi-identic al unui regizor doar pentru că e al unui regizor pe care cineva l-a decretat mare la un moment dat? Din nou e o întrebare despre ce vrem de la FNT.

[[Au apărut totuşi în FNT şi chestii care nu prea au ce căuta nici măcar pe scena teatrului local, nu mai vorbesc de aducerea lor într-un Festival Naţional.]]

Multe spectacole mi se par bune spectacole de teatru radiofonic şi atît (cu varianta că sînt uneori bune scenografii şi atît). Nu e vorba doar de cele de la FNT, ci şi de restul peisajului teatral românesc. Probabil e urmare a numărului prea mare de spectacole făcute de unii regizori, de lipsa de creativitate a altor regizori, de lipsa de nuanţe a unor actori şi căutarea unei metode de a le ascunde carenţele (când ies din şcoli cîteva sute de actori în fiecare an, cînd fiecare actor lucrează de 10 ori mai puţin decît lucrau omologii lor dinainte de 1989, cînd timpul de ridicare a unei piese scade la cîteva săptămîni, nici nu are cum să fie altfel).

Cred că în teatru există mai multe “spectacole pentru festivaluri” decît în filmul românesc (doar că diferenţa de nivel între FNT şi Cannes e aşa cum e).

Despre spectacolele străine nu am multe de zis. “Livada” lui Dodin are un anumit nivel sub care probabil că acea trupă şi acest regizor nu poate coborî. Dar sînt convins că peste un an o să am dificultăţi să îmi amintesc de el, ceea ce nu se întâmplă cu “Stele pe cerul dimineţii”, primul spectacol al lui Dodin pe care l-am văzut. Nu am văzut nimic neaşteptat, nu m-am emoţionat în mod deosebit. Da, are nişte giumbuşlucuri în el (interpretatea lui “My Way” de către Lopahin pare să aibă imensă priză la public), dar nimic răvăşitor. E un spectacol burghez, despre care poţi să spui “Am văzut un Dodin” şi să oftezi cu certitudinea că ţi-ai făcut datoria faţă de teatru şi cultură (mai ales că preţul biletelor a fost destul de pipărat pentru România). Dacă îţi aminteşti însă nişte Cehovuri din trecut făcute de regizori români şi jucate de actori din România, acest spectacol pare destul de palid.

Spectacole de dans semnate de Carolyn Carlson şi Angelin Preljocaj mi s-au părut din categoria celor în care contează cît pui tu din capul tău în ele. La mine nu au făcut complet click, deşi au fost bucăţi care mi-au plăcut. Cînd m-am întors acasă de la unul din ele am dat din întâmplare peste un fragment dintr-un spectacol recente de Akram Khan, care mi-a amintit de frumuseţea copleşitoare pe care o aştept de la un spectacol de dans.

M-a impresionat “Oameni obişnuiţi” al Gianinei Cărbunariu. Mi s-a părut cel mai puternic spectacol din FNT, dar accept că se poate discuta despre cît de “spectacol” este, accept că unii îl pot considera prea puţin teatral. Pe experienţele mele şi pe situaţia din România (şi probabil din lume) din această perioadă mi s-a părut necesar şi îndrăzneţ şi foarte precis executat (e vorba despre 6 poveşti ale unor whistleblowers din companii din toată lumea care decid să semnalizeze neregulile din companiile lor şi cum le este afectată viaţa după ce îndrăznesc să deschidă gura). La acest spectacol cred că era important să fie discuţii după vizionare, din păcate nu s-a întîmplat aşa. Dar e cu siguranţă spectacolul cu care am rămas din acest FNT.

Foarte bun şi “Iulius Cezar” al lui Purcărete. M-a surprins. Inteligent construit, cu multe soluţii foarte sugestive şi memorabile (se brodează mult pe putere = cuvinte / microfon / media), cu un Miklos Bacs excelent in rolul lui Marcus Antonius (fără ca ceilalţi să fie mai prejos). Păcat de pauza neinspirată pusă destul de aproape de finalul spectacolului, care scoate spectatorul din stare şi risipeşte parţial impactul unor scene de forţă din partea a doua (care are doar 35 de min). E spectacolul care a menţinut impresia că nivelul Teatrului Maghiar din Cluj e foarte sus.

Au fost şi alte spectacole bune (pe care le-am văzut cu altă ocazie (am evitat aproape tot ceea ce era din Bucureşti de exemplu), dar acestea două sînt cele despre care vorbesc dacă mă pune cineva să rezum FNT-ul.

Şi încă o observaţie. Nu prea am avut senzaţia de festival, de bucurie împărtăşită. Spectacolele au fost programate destul de neprietenos pentru cei care voiau să vadă mai mult de unul pe seară, unele din spectacole au început (din punctul meu de vedere) fie prea devreme, fie prea tîrziu, tinerii nu prea au intrat la spectacole (în parte pentru că prezenţa lor la uşile teatrului a fost mult redusă faţă de trecut, în parte pentru că intrarea a fost mult mai strict supravegheată, iar angajaţi ai teatrelor au vânat spectatorii aşezaţi pe scări, făcînd uneori exces de zel – de exemplu la o lojă de 10-15 persoane nu cred că e o problemă dacă un tînăr stă pe scara de la capătul rîndului de scaune), la unele spectacole o parte a publicului a fost uneori nimerită din greşeală în sală, cu excepţia lui Mihai Măniuţiu şi a lui Gigi Căciuleanu nu am văzut regizorii spectacolelor din ţară (se pare că a fost şi Silviu Purcărete, dar eu nu l-am zărit). Senzaţia mea a fost de adunare de spectacole, nu de sărbătoare. Poate că e normal să fie aşa, poate că e o fază de creştere a oricărui festival în care lucrurile se schimbă, se extind şi se răcesc, poate că efectul Colectiv asupra grijei pentru siguranţa spectatorilor a dus la această schimbare, dar atmosfera era mai entuziasmantă în festivaluri precedente,

LATER UPDATE:

La Asociaţia Naţională a Evaluatorilor, ANEVAR, mandatul de preşedinte este de 2 ani, dar echipa de conducere îl cuprinde pe vechiul preşedinte (timp de doi ani după ce şi-a terminat mandatul), actualul preşedinte şi viitorul preşedinte (în cei doi ani înainte de a prelua mandatul). E o formă de a asigura transmiterea unor practici de la o echipă la alta.

2016 a fost ultimul an de mandat al Marinei Constantinescu. Ca de fiecare dată noul selecţioner nu a fost deja numit (din păcate nu există o procedură de selecţie, ci acesta e numit de Senatul UNITER), ceea ce înseamnă că noul selecţioner, oricine ar fi el, va fi deseori pus să reinventeze roata, să ia totul de la zero. Păcat.

****

Comentarii pe Facebook:

Petre Dumitrescu · N-a fost nicio atmosfera de festival, doar niste multe spectacole cu bilete foarte scumpe, pretul lui Purcarete peste Preljocaj, ceea ce e absurd!?

Razvan Penescu În privinţa preţului biletului nu am siguranţe. E de discutat şi în legătură cu asta care e ideea FNT-ului, cui se adresează şi cum trebuie făcut el accesibil pentru publicul căruia i se adresează. E de discutat cît de multe reprezentaţii trebuie să fie, care trebuie să fie politica de invitaţii, care trebuie să fie raportul dintre preţurile biletelor în funcţie de cererea pentru anumite spectacole şi de dificultăţile aducerii spectacolului pe scena pe care se desfăşoară. Nu e o chestie simplă şi nu am datele necesare pentru a comenta.Singurul lucru care mi se pare deranjant e legat de comisioanele care merg în buzunare private, căpuşând un festival (şi teatre) finanţat(e) din bani publici.

Petre Dumitrescu: Ba este o chestie foarte simpla, nu este un festival privat, este finantat din fonduri publice, la fel si teatrele participante, nu poti avea bilete cu preturi peste 100 lei cand ai costuri acoperite de minister. Si da, aceasta e intrebarea, cui se adreseaza acest festival? Prietenilor, criticilor, samd care merg pe gratis sau publicului care plateste de doua ori un bilet, din taxe si din buzunar.

Razvan Penescu: Taxe plăteşte toată lumea, în sală intră cîteva sute. Cultura, chiar parţial finanţată de stat, nu e musai să fie gratuită sau foarte ieftină. Oricum un astfel de festival costă mult mai mult decît se poate obţine din bilete. După cum şi Festivalul Enescu costă mai mult şi cam orice festival mai degrabă cultural decît comercial.Ca să selectezi oamenii care intră în sală îţi trebuie un criteriu. Se poate face înscriere şi tragere la sorţi (cum face UEFA pentru biletele la Campionatul European de Fotbal), se poate face selecţie prin creşterea preţului biletului pînă cînd cei care îşi permit să cumpere sînt suficient de puţini ca să nu depăşească numărul de locuri din sală. Eu unul nu ştiu care este soluţia bună pentru că nu am datele necesare.

În mod cert nu e OK dacă la festival vin prietenii cuiva. Cu criticii e o discuţie de purtat. În mod normal criticii merg la serviciu cînd merg la teatru. Munca lor e importantă şi faptul că au acces gratuit nu e neapărat o problemă. Nu am auzit de vreun festival la care să nu existe un număr de acreditări de presă. La acest festival, în particular, badge-ul de presă a fost cvasi-inutil. s-a intrat cu el la foarte puţine spectacole.

Petre Dumitrescu: Stiti foarte bine ca doar de vreo doua editii s au pus in vanzare mai multe bilete pentru public, foarte multi ani 80% din spectatori intrau cu invitatii. Acum avem bilete la preturi prohibitive dupa modelul “…cate in luna si in stele” de la TNB.

Razvan Penescu “Caramitru-Mălăele, câte în lună şi în stele” e “Spectacol independent găzduit de TNB!”. Din cîte ştiu eu nu a fost nici un concurs de proiecte (jurizat de un juriu independent) care să fi fost cîştigat de acest spectacol.În ceea ce priveşte politica de invitaţii şi bilete, s-au făcut paşi în direcţia bună. Mai e loc de mai bine, fără îndoială.

Petre Dumitrescu: Era vb de pretul biletului:) Care este intre 100 lei pana luna si infinit pana la stele:) Cum sa ai preturi de companie privata care inchiriaza o sala si si produce singura spectacolul?! Iar absurditatea maxima e cea in care o firma privata face profit din vanzarea biletelor unui festival subventionat de stat! Pai nu era mai cinstit pana ieri, alaltaieri, intrau “prietenii festivalului’ cu invitatii si basta! Acu ne am deschis marelui public si facem profit din banii investiti de stat si pe buzunarul naivului.

****

Notă (aproape pozitivă) privitoare la FNT:

În ciuda faptului că eu (şi uneori şi alţii) tind să vorbesc mai curînd de neajunsuri, FNT e o întreprindere de mari proporţii, care reflectă o parte din lucrurile ce se petrec în teatrul românesc. Echipa care îl face îşi asumă o sarcină dificilă şi presupun că la final de mandat al unui selecţioner rămâne cu o senzaţie de Meşter Manole şi cu mai multe tristeţi decît mulţumiri. Cred că ceea ce spune Marina Constantinescu despre faptul că aproape nimeni din România nu îi spune ei şi echipei care lucrează la FNT un simplu “Mulţumesc” e trist şi frustrant. La fel cum presupun că e destul de neplăcută continua bănuială pe care cei mai mulţi dintre cei cărora le pasă de acest festival o au faţă de cei care fac FNT-ul (şi pe care cei din organizarea FNT nu ştiu sau nu vor să o risipească prin mai multă transparenţă).

Trebuie să înţelegem cu toţii că nu ni se cuvine tot ceea ce se întîmplă (indiferent dacă sîntem critici, oficialităţi, sponsori sau public plătitori de taxe sau plătitori de bilete) şi că dincolo de neîmpliniri există şi multe împliniri, există şi progrese făcute în timp, există şi ratări imevitabile în urma unor încercări nereuşite, dar care merită să fie făcute. (Sigur că asta nu diluează responsabilitatea pentru eşecuri, dar poate relaxează modul în care se pun în balanţă realizările şi nerealizările).

Mi-aş dori mai multă dezbatere (calmă, dar continuă) în jurul scopurilor FNT-ului, mi-aş dori mai multă claritate şi transparenţă în toate aspectele sale (de la selecţie la costuri), mi-aş dori să văd o continuă preocupare pentru extinderea vizibilităţii spectacolelor în rîndul publicului căruia i se adresează (oricare ar fi acela), mi-aş dori ca FNT-ul să însemne în mai mare măsură o conectare a actorilor şi regizorilor între ei (adică cei care vin la festival să aibă timp să vadă şi nişte spectacole ale colegilor lor şi să stea la discuţii pentru a înţelege ce şi cum fac alţii), mi-aş dori să existe mai multe cronici argumentate ale spectacolelor şi mai puţine comunicate de PR sau vorbe pompoase.

 

Comentarii pe Facebook:

Iulia Popovici Dragă Răzvan, am stat ceva să mă gîndesc dacă să pun în scris asta sau nu, dar na. Și eu am fost selecționer la festivaluri (și încă sînt), chiar așa, mici, și prăpădite, și independente cum sînt ele. Nu că nu-mi doresc să-mi spună cineva mulțumesc, dar dacă acest mulțumesc ar veni din partea artiștilor, m-aș simți revoltată. La fel cum mi se face pielea de găină cînd citesc pe facebook mulțumiri din partea artiștilor la adresa criticului care-a scris o cronică despre spectacolul lor. Iar în cazul FNT, se mai adaugă acestei nevoi de retorică greșită și faptul că onorariile pe care le plătesc participanților le sînt descrise acestora drept ‘un cadou’.

Razvan Penescu Dragă Iulia, înţeleg punctul tău de vedere.

Eu însă mă simt bine cînd, la finalul unui proiect greu la multinaţională, şeful meu direct îmi zice “Bravo, ai muncit bine!” şi clientul zice într-un formular de feedback că a fost mulţumit sau foarte mulţumit de colaborarea cu noi. Desigur că nu e nevoie neapărat de asta (nici nu se întâmplă în fiecare caz în care eu cred că am făcut lucruri bune), desigur că dacă clientul nu plăteşte la timp serviciile aduse nu mă încălzeşte cu nimic mulţumirea, dar e plăcut să ţi se spună că ai făcut o treabă bună (şi unde mai trebuia să insişti ca să se corecteze lucrurile nu foarte bune sau proaste pe care le-ai făcut). Pe de altă parte, un om important în viaţa mea m-a învăţat că decît să îi mulţumesc şi el să nu aibă ce să facă cu mulţumirea mea, mai bine dau mai departe ceva similar, fără să aştept vreo mulţumire.

Cred, ca şi tine, că artiştii nu trebuie să mulţumească pentru selecţie. Nu ştiu dacă ar trebui să mulţumească pentru ceva, nu ştiu pentru ce mulţumesc cei care o fac.

Dacă mulţumirile artiştilor către critici sînt exclusiv pentru cronici pozitive sau pentru texte de PR, atunci mi se pare o problemă. Dacă mulţumirile sunt pentru că cineva a ales din mulţimea de spectacole existente să se aplece cu atenţie asupra spectacolului acelor artişti şi a petrecut un timp gîndindu-se cu atenţie la el şi scriind ceva care îi ajută pe artişti, atunci poate că un mulţumesc nu e inutil. Nici acest tip de mulţumesc nu e însă necesar şi nici nu ar trebui să îl influenteze pe critic.

Cred că onorariile participanţilor la festivaluri ar trebui trecute în contracte clare semnate mult înainte de festival. Nu am suficiente informaţii să comentez dacă un teatru ar putea să refuze participarea pentru că e nemulţumit de onorarii, dacă ar trebui să se ţină cont de costurile de relocare a spectacolelor sau nu, dacă actorii din spectacolele din oraşul gazdă al festivalului ar trebui sau nu să primească onorarii pentru reprezentaţiile lor (pentru că din punctul lor de vedere e aproape un spectacol normal), dacă teatrele gazdă ar putea sau nu să refuze să îşi pună sala la dispoziţia unui festival pentru că sînt nemulţumite de oferta financiară a festivalului. Tot ce ştiu e că mi s-ar părea foarte normal ca răspunsuri la astfel de întrebări să fie clar expuse cu mult înainte de festival.

PS: În toată această problemă nu am fost niciodată nici în postura de selecţioner, nici implicat în vreun fel în vreun teatru participant. Am fost doar în juriul unui festival la un moment dat şi am primit un onorariu cam de 5-6 euro pe spectacol vizionat (dar nu am aşteptat nici un onorariu când am acceptat să fiu parte din acel juriu). Deci părerile mele sînt ale unui om de pe margine şi e posibil ca unele dintre ele să fie (foarte) greşite din lipsă de informaţie. Chiar această lipsă de informaţie mi se pare principala problemă cînd se cheltuiesc bani publici.

**

Claudiu Groza Razvan, nu vreau sa intru in discutia asta, pentru ca sunt prins cu altceva si nu mai am energie pentru argumentatie. Vreau doar sa remarc un lucru care ma irita nitel: obsesia asta a ta cu banu’ public in acest context denota o mefienta fata de profesionismul si buna-credinta a celor din bransa. vorbesc aici de selectioneri, in speta. in rest, aspectele economice sunt alta discutie. insa trebuie foarte bine inteles ca procesul de selectie e si unul creativ, nu e masurare cu sublerul. or, fiind totusi o munca de conceptie, are si nivelul ei de subiectivism. am scris deseori si repet asta: accept arbitrariul selectionerului, ca persoana investita cu o anume autoritate. e ca la fotbal: decizia antrenorului de a chema pe uniii la echipa si pe altii nu e suverana… scuze daca suna vehement ce spun :)

Razvan Penescu Nu am nici o problemă cu selecţionerul. Cred că, ca şi la fotbal, poate fi întrebat de ce a chemat pe unii şi nu pe alţii. Şi cred că unele explicaţii despre ce fel de festival vrem să avem ar fi utile.Da, am o problemă cu faptul că nu există un decont amănunţit al felului în care se chieltuiesc bani publici. Eu dacă aş face FNT aş explica foarte clar cum se cheltuiesc banii, tocmai pentru că sînt publici.

Dacă îmi fac festival pe banii mei privaţi, pot să dau ce onorarii vreau eu, să chem pe cine vreau eu, să fac orice mă înţeleg cu cei pe care îi invit. Dacă e pe bani publici cred că trebuie să aflăm cu toţii ce se cheltuie şi de ce, ca să putem decide dacă am găsit cea mai bună soluţie pentru cheltuirea banilor respectivi.

Share

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • Digg
  • Reddit

Tags: ,

Comments are closed.

Email
Print
WP Socializer Aakash Web