Arhivă: Categoria ‘Poveşti personale’

Meciurile copilăriei

De Răzvan Penescu | Poveşti personale

Cînd eram mic meciurile (de fotbal cel mai des, dar şi de handbal, uneori de tenis sau chiar de hochei sau baschet sau volei) aveau un ritual al lor. Întâi ne pregăteam pentru meci. Făceam echipe zi de zi, jucam îndîrjiţi unii cu alţii, avatari ai celor care urmau să se afle pe teren la mijloc sau final de săptămînă. Nu ştiam mai nimic de tactică, de arbitrii, de calcule, dar ştiam de julituri, de zgaibe, de tenişi prin care ieşea un deget mare făcut

Alex. Leo Şerban

De Răzvan Penescu | Poveşti personale

Probabil că Leo a fost omul de la care am învăţat cele mai multe lucruri din viaţa mea, probabil că el a definitivat în mine ceea ce nenumăraţi oameni – părinţi, profesori, colegi, scriitori, oameni de teatru şi cineaşti – înaintea lui începuseră să construiască, a finisat tot ceea ce era în mine în stare brută. Fără Leo eram un om IKEA. El mi-a adăugat broderii (atîtea cîte sînt). Paradoxal poate, pentru că nu i-am fost elev, m-am întîlnit cu el cu o anumită ritmicitate,

Despre Gala Societăţii Civile

De Răzvan Penescu | Culturale, Poveşti personale

În 2012 la Gala Societăţii Civile, LiterNet.ro a primit două premii, premiul secţiunii “Artă şi Cultură” şi premiul “Buget – / Eficienţa +”. Discursul de acceptare al premilor a fost: “Acum 2 ani, la prima participare la Gală, am primit primul premiu pentru activitatea LiterNet-ului. Era premiul “Buget – / Eficienţa +” care marca faptul că lăsăm urme prin ceea ce facem în cultura românească, chiar dacă avem foarte puţine resurse la îndemînă. Anul acesta, la a doua partipare, ne onoraţi cu încă două premii,

Despre profesori

De Răzvan Penescu | Poveşti personale

Luminiţa Bălălău e profesoara care are un merit enorm la naşterea LiterNet.ro-ului. Am crescut timp de patru ani într-o magmă culturală creată din acelaşi gen de discuţii / dezbateri / contraziceri despre care vorbeşte Mihai Brezeanu în textul de mai jos. Într-o altă clasă, într-un alt an, dar cu aceeaşi Luminiţa Bălălău la catedra de română, provocând tineri liceeni să gîndească, să vorbească, să scrie, să ordoneze lucrurile în ordinea lor proprie, pornind de la texte importante, de la filme importante, de la spectacole de

TIFF-ul mă face un om mai bun, mai vesel, mai încrezător

TIFF-ul mă face un om mai bun, mai vesel, mai încrezător

De Răzvan Penescu | Filme, Poveşti personale

(Scris de Maco la http://blog.tiff.ro/povesti-din-casa/razvan-penescu-tiff-ul-ma-face-un-om-mai-bun-mai-vesel-mai-increzator/) Lui Răzvan Penescu i se spune LiterNet (de la site-ul pe care-l păstorește) și are 11 ani de TIFF la activ. E sigur că oricine poate găsi la TIFF un film sau un concert care să-i placă, totul ține de inițiativă. „Nu e nimic de ştiut despre TIFF. E de venit şi încercat. Dacă ţi se potriveşte, revii. În rest se poate vorbi la nesfîrşit despre filme, despre cursuri, despre masterclass-uri cu oameni deştepţi, despre petreceri şi delicatese culturale şi culinare. E minunat, dar TIFF nu

Visele matematicienilor

Visele matematicienilor

De Răzvan Penescu | Poveşti personale

Matematicienilor le plac problemele aparent simple, dar care nu se rezolvă simplu sau care (uneori) nu se pot rezolva deloc. E celebră teorema lui Fermat (Ecuaţia xn + yn = zn nu are soluții întregi diferite de zero, pt n număr natural mai mare ca 2) – care a fost rezolvată la 358 de ani după ce pe marginea unei pagini din Aritmetica lui Diofant, ilustrul matematician Pierre de Fermat scria, în 1637: “Am descoperit o demonstraţie cu adevărat minunată, dar nu am aici destul spaţiu pentru a

În culise la Gopo, 2011

În culise la Gopo, 2011

De Răzvan Penescu | Filme, Poveşti personale

În culise la Premiile Gopo 2011 printre cei care îşi aşteaptă intrarea pentru a înmâna premiile: Între Ioana Blaj şi Paul Ipate nu sînt niciodată mai mult de 30 de cm; Andi Moisescu glumeşte cu toată lumea – un om show; Mihaela Sîrbu e o aristocrată rasată; Dana Voicu şi Ionel Mihăilescu sunt salutaţi la intrare cu “Bună! Ce faci?“; VJ Oana îşi transcrie de mînă discursul pe care l-a scris pe un e-reader; Alin Panc face cu ochiul; Dragoş Bucurenci e în elementul său,

Cum se schimbă viaţa - Scrisoare deschisă domnului Andrei Şerban

Cum se schimbă viaţa – Scrisoare deschisă domnului Andrei Şerban

De Răzvan Penescu | Poveşti personale, Teatru

Stimate domnule Andrei Şerban, Sunt pe o bancă în gara din Cluj, aştept trenul care mă va duce spre casă, spre aglomeratul şi zgomotosul Bucureşti. Ceva e pe cale să se destrame în mine, în cîteva ore, o anumită vrajă va trece în amintire, voi reîncepe să exist în timpul şi în spaţiul din care am fost extras pentru cîteva ore de emoţia unui spectacol de teatru ce a depăşit în multe momente ceea ce se înţelege în mod normal printr-un spectacol de teatru. Şi

Poveste în Pădurea verde

Poveste în Pădurea verde

De Răzvan Penescu | Poveşti personale

Ora 7. Luni dis-de-dimineaţă în timp ce mă întind după acel papuc care va pleca spre impertinentul ceas de pe comodă (curat concediu coane Fănică, cu trezire la ora 7) încep să sune şi ceasul de pe dulap şi mobilul. Învins de corul ţârâitor mă trezesc şi arunc o privire spre cerul de dincolo de fereastră. Evaluez la 25% şansele de ploaie (slabă) şi îmi pun o geacă de fâş. Desigur că părinţii mă avertizaseră cum că sigur plouă (ca şi la plecările la munte

Ploua ca un fel de concesie

Ploua ca un fel de concesie

De Răzvan Penescu | Poveşti personale

Era ieri, sau poate era alaltăieri, o zi ca oarecare alta, o zi aproape liberă, nu mă duceam la serviciu, nu îmi propusesem să ies nicăieri, rătăceam prin camere goale, mă predam ecranului de calculator citind cîte ceva, corectînd, citeam amantul margueritei duras şi simţeam căldura umedă a Saigonului. Am adormit şi am visat frumos, somn greu, de oboseală dar şi de eliberare, am visat şi am uitat. Afară era vînt şi frig. Şi zgomot mare, crengi ce se frecau între ele, aproape în întuneric.